Ce facem duminică?

Duminică, pe 27 septembrie, vom merge la vot.

De această dată am urmărit campania cu alți ochi, cei ai alegătorului. Am urmărit cu real interes serialul de 4 săptămâni. Orice promisiune este de domeniul SF-ului pentru că Ploieștiul trebuie să se întoarcă mai întâi la Normalitate.

Recunosc că sunt puțin dezamăgită de campania plină de ură dusă de o echipă tânără și care se dorea a fi altceva.

Cu o campanie pe final, iată că duminică trebuie să facem o alegere… Tu pe cine alegi să pui ștampila? Pe cei care îmbracă haina imaculată a corectitudinii sau pe cei care au curajul să recunoască că au mai făcut greșeli pe drumul parcurs până la acest moment?

Eu aleg să pun ștampila pe normal, pe realizările care fac parte din viața noastră, din amintirile noastre. Mă întreb câte mii de ploieșteni au în memoria telefonului poze cu statuia lui Caragiale sau cu personajele din schița „Domnu’ Goe”, câte mii încă mai au tricoul galben de la inaugurarea stadionului. Sunt încă vii amintirile cu toate stelele sportului românesc venite la Ploiești, la inaugurarea stadionului… îmi răsună și acum în cap vocea lui Vlad Miriță și ariile de operă ce s-au cantat pe stadion, pe „Ilie Oană”…

Să nu uităm momentele pline de energie când pe un bulevard plin cu tineri s-a dansat pe ritmurile melodiei Meneaito…

…sau cand ne puteam lauda cu 3 zile de poveste ale orașului, cu festival de film… cu Mitze, cu imnul Ploiestiului, cu viata, culoare, povesti din alte timpuri aduse în viata noastră…

Dar de Bregovic la Ploiesti iti amintesti?

Eu aleg sa pun stampila pe realizari, nu pe promisiuni!

Locul Ploieștiului este pe harta municipiilor dezvoltate, alaturi de Cluj, de Brașov și aleg sa pun stampila pe cel pe care il recomanda realizarile.

Tu pe cine votezi?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.